1. Propoziții logice

1.1. Propoziții categorice

• Propozițiile categorice sunt propoziții care afirmă sau neagă faptul că un subiect are o anumită proprietate.

  • Tipuri de propoziții categorice:

    • A (universal afirmativ): „Toți S sunt P” (Ex: Toți oamenii sunt muritori).

    • E (universal negativ): „Niciun S nu este P” (Ex: Niciun câine nu este pisică).

    • I (particular afirmativ): „Unii S sunt P” (Ex: Unii oameni sunt medici).

    • O (particular negativ): „Unii S nu sunt P” (Ex: Unii oameni nu sunt sportivi).

1.2. Propoziții compuse

• Propozițiile compuse sunt propoziții formate prin conectarea mai multor propoziții simple folosind conectori logici:

  • Conjuncția (∧): „și” – ambele propoziții trebuie să fie adevărate (Ex: „Este soare și este cald”).

  • Disjuncția (∨): „sau” – cel puțin una dintre propoziții trebuie să fie adevărată (Ex: „Este soare sau plouă”).

  • Implicația (→): „dacă... atunci” – dacă prima propoziție este adevărată, a doua trebuie să fie adevărată (Ex: „Dacă plouă, atunci străzile sunt ude”).

  • Echivalența (↔): „dacă și numai dacă” – ambele propoziții sunt fie adevărate, fie false (Ex: „Străzile sunt ude dacă și numai dacă plouă”).

2. Silogisme

2.1. Ce este un silogism?

• Silogismul este o formă de raționament deductiv în care, pe baza a două propoziții (premise), se ajunge la o concluzie.

  • Exemplu:

    • Premisa majoră: „Toți oamenii sunt muritori”.

    • Premisa minoră: „Socrate este om”.

    • Concluzie: „Socrate este muritor”.

2.2. Reguli pentru un silogism valid

• Regula 1: Silogismul trebuie să aibă exact trei termeni: termenul major, termenul minor și termenul mediu.

  • Ex: „Toți S sunt P” – termenul mediu este subiectul propoziției universale, iar termenii major și minor sunt termenii propozițiilor particulare.

• Regula 2: Termenul mediu trebuie să fie distribuit în cel puțin una dintre premise.

• Regula 3: O concluzie negativă trebuie să aibă cel puțin o premisă negativă.

• Regula 4: Nu se poate trage o concluzie din două premise negative.

3. Teoria argumentării

3.1. Structura unui argument

• Argumentul este o construcție rațională prin care se aduce suport unei concluzii pe baza unor premise.

  • Premisa: enunț care susține o anumită afirmație.

  • Concluzia: afirmația susținută de premise.

  • Exemplu:

    • Premisă: „Toți câinii sunt mamifere”.

    • Premisă: „Max este câine”.

    • Concluzie: „Max este mamifer”.

3.2. Tipuri de argumente

• Deductiv: concluzia derivă necesar din premise (Ex: „Toți oamenii sunt muritori. Eu sunt om. Deci, eu sunt muritor”).

• Inductiv: concluzia este probabilă, dar nu garantată (Ex: „Soarele a răsărit în fiecare zi, deci va răsări și mâine”).

3.3. Tipuri de raționamente

• Raționamentul deductiv: oferă o concluzie sigură, dacă premisele sunt adevărate (ex: silogismul).

• Raționamentul inductiv: concluzia este probabilă, bazată pe observarea unor cazuri particulare (ex: „Toate lebedele pe care le-am văzut sunt albe, deci toate lebedele sunt albe”).

4. Erori logice

4.1. Erori formale (de structură)

• Eroarea de echivocare: utilizarea unui termen cu două sensuri diferite în cadrul aceluiași argument (Ex: „Banii sunt răi, dar fericirea este bună, deci trebuie să fim fericiți fără bani” – „rău” și „bun” sunt vagi aici).

• Non sequitur: concluzia nu urmează logic din premise (Ex: „Ești bun la matematică, deci vei deveni un mare artist”).

4.2. Erori informale (de conținut)

• Ad hominem: atacarea persoanei care prezintă argumentul în loc de a răspunde argumentului în sine (Ex: „Nu ar trebui să-l ascultăm pe X pentru că este nepoliticos”).

• Apelul la autoritate falsă: utilizarea unei autorități care nu este relevantă pentru subiectul discutat (Ex: „Doctorul spune că universul s-a format prin Big Bang, deci este adevărat”).

• Apelul la emoție: manipularea emoțiilor în locul rațiunii pentru a câștiga un argument (Ex: „Dacă nu îți iubești țara, atunci de ce trăiești aici?”).

• Falsa dilemă: prezentarea a două opțiuni ca fiind singurele posibile, când, de fapt, mai există și alte soluții (Ex: „Ori ești cu noi, ori împotriva noastră”).

5. Comunicarea și argumentarea

5.1. Tipuri de comunicare

• Comunicare verbală: folosirea cuvintelor pentru a transmite mesaje (orală sau scrisă).

• Comunicare nonverbală: limbajul corpului, expresii faciale, gesturi.

• Comunicare paraverbală: tonul, ritmul, volumul vocii, pauzele.

5.2. Elemente ale procesului de comunicare

• Emitentul: persoana care transmite mesajul.

• Mesajul: informația transmisă.

• Receptorul: persoana care primește și interpretează mesajul.

• Canalul: mijlocul prin care se transmite mesajul (ex: voce, scrisoare, email).

• Feedback: reacția receptorului la mesajul primit.

5.3. Argumentarea în comunicare

• Structura unui discurs argumentativ:

  • Introducere: prezentarea problemei și a poziției argumentate.

  • Dezvoltare: prezentarea argumentelor susținătoare.

  • Concluzie: rezumatul argumentelor și reafirmarea poziției inițiale.

• Strategii de argumentare:

  • Argumentul cauzal: explicarea cauzei și efectului.

  • Argumentul prin analogie: compararea a două situații similare pentru a trage o concluzie.

6. Validitatea și corectitudinea argumentelor

6.1. Argument valid

• Un argument este valid dacă structura sa logică este corectă și, dacă premisele sunt adevărate, concluzia trebuie să fie adevărată.

6.2. Argument corect

• Un argument este corect dacă este valid și premisele sale sunt adevărate. Un argument poate fi valid fără să fie corect dacă premisele sale sunt false.