Capitolul 1: Sistemul nervos

1.1. Structura sistemului nervos

Sistemul nervos central (SNC)

• Creierul: Organul principal al SNC, care controlează toate funcțiile corpului. Este împărțit în mai multe părți:

  • Cortexul cerebral: Acesta este stratul exterior al creierului și este responsabil de funcțiile superioare, cum ar fi gândirea, memoria, judecata și simțurile. Este împărțit în două emisfere (dreapta și stânga), fiecare fiind împărțită în lobi (frontal, parietal, occipital și temporal).

  • Cerebelul: Controlează echilibrul și coordonarea mișcărilor, fiind situat în partea posterioară a creierului.

  • Trunchiul cerebral: Conectează creierul la măduva spinării și controlează funcții vitale precum respirația, ritmul cardiac și reflexele.

• Măduva spinării: Este un cordon de țesut nervos situat în coloana vertebrală. Transmite impulsuri nervoase între creier și restul corpului și coordonează reflexele simple.

Sistemul nervos periferic (SNP)

• Include nervii care fac legătura între SNC și restul corpului.

  • Nervii senzitivi: Transmit informații de la receptorii din piele, mușchi și organe către SNC.

  • Nervii motori: Transmit comenzi de la SNC către mușchi pentru a realiza mișcări.

1.2. Funcționarea sistemului nervos

Neuronul

• Structura neuronului:

  • Corpul celular: Partea principală a neuronului, care conține nucleul și alte organite.

  • Dendritele: Ramificații scurte care primesc semnale de la alți neuroni și le transmit către corpul celular.

  • Axonul: O prelungire lungă a neuronului care transmite impulsurile nervoase de la corpul celular la alți neuroni sau la organe efectorii (ex: mușchi).

  • Teaca de mielină: O înveliș care izolează axonul, ajutând la transmiterea rapidă a impulsurilor nervoase.

Impulsul nervos

• Este un semnal electric care călătorește de-a lungul axonului. Impulsul se propagă de la un neuron la altul prin sinapse.

  • Sinapsa: Este o conexiune între doi neuroni sau între un neuron și o celulă efectorie. Impulsul electric este transformat într-un impuls chimic prin eliberarea de neurotransmițători, care trec prin fanta sinaptică și declanșează un nou impuls electric în neuronul următor.

Reflexul

• Arc reflex: Este traseul urmat de impulsul nervos în timpul unui reflex. Impulsul pleacă de la un receptor (în piele), trece prin neuronii senzitivi la măduva spinării și revine la un mușchi sau glandă prin neuronii motori.

  • Reflexul simplu: Un exemplu comun este retragerea mâinii de la un obiect fierbinte, un proces care implică măduva spinării și nu necesită intervenția creierului.

Capitolul 2: Sistemul endocrin

2.1. Glandele endocrine

Hipofiza (Glanda pituitară)

• Este o glandă mică situată la baza creierului, considerată "glanda maestră" deoarece controlează activitatea altor glande endocrine.

  • Hormonii secretați:

    • Hormonul de creștere (GH): stimulează creșterea oaselor și a țesuturilor.

    • Hormonii gonadotropi (FSH și LH): controlează funcțiile ovarelor și testiculelor.

    • Prolactina: stimulează producția de lapte în glandele mamare.

Tiroida

• Este situată la nivelul gâtului și reglează metabolismul.

  • Tiroxina (T4) și Triiodotironina (T3): reglează rata metabolică și influențează creșterea și dezvoltarea.

Paratiroidele

• Sunt patru glande mici situate în spatele tiroidei.

  • Parathormonul (PTH): reglează nivelul de calciu în sânge.

Glandele suprarenale

• Sunt situate deasupra rinichilor și produc hormoni esențiali pentru reglarea stresului și a metabolismului.

  • Cortizolul: reglează metabolismul carbohidraților, grăsimilor și proteinelor și răspunsul la stres.

  • Adrenalina: declanșează reacția de "luptă sau fugi" în situații de stres.

Pancreasul

• Are atât funcții exocrine (digestive), cât și endocrine.

  • Insulina: scade nivelul de glucoză din sânge.

  • Glucagonul: crește nivelul de glucoză din sânge.

Gonadele

• Testiculele (la bărbați): produc spermatozoizi și hormonul testosteron.

• Ovarele (la femei): produc ovule și hormonii estrogen și progesteron, responsabili pentru ciclul menstrual și menținerea sarcinii.

Capitolul 3: Sistemul circulator

3.1. Inima și circulația sanguină

Structura inimii

• Inima este un organ muscular împărțit în patru camere:

  • Atriul drept și ventriculul drept: primesc sângele neoxigenat de la corp și îl pompează către plămâni pentru oxigenare.

  • Atriul stâng și ventriculul stâng: primesc sângele oxigenat de la plămâni și îl pompează către corp.

Valvele inimii

• Asigură ca sângele să circule într-o singură direcție.

  • Valva tricuspida: între atriul drept și ventriculul drept.

  • Valva bicuspidă (mitrală): între atriul stâng și ventriculul stâng.

  • Valva pulmonară și valva aortică: controlează fluxul sanguin de la ventricule către arterele mari (artera pulmonară și aorta).

3.2. Circulația sângelui

• Circulația mică (pulmonară): sângele neoxigenat este pompat de la inima dreaptă către plămâni, unde se oxigenează, și se întoarce la inima stângă.

• Circulația mare (sistemică): sângele oxigenat este pompat de la inima stângă către toate țesuturile corpului și se întoarce la inima dreaptă.

Capitolul 4: Sistemul respirator

4.1. Plămânii și căile respiratorii

Structura plămânilor

• Plămânii sunt organele principale ale respirației. Fiecare plămân este împărțit în lobi (3 în plămânul drept, 2 în plămânul stâng).

  • Alveolele: mici saci de aer, unde are loc schimbul de gaze dintre aer și sânge. Oxigenul trece din alveole în capilare, iar dioxidul de carbon trece din sânge în alveole pentru a fi expirat.

Căile respiratorii

• Cavitatea nazală: încălzește și umezește aerul inspirat.

• Traheea: este tubul principal care transportă aerul către plămâni, unde se împarte în două bronhii principale.

• Bronhiile și bronhiolele: ramificările traheei care conduc aerul către alveole.

4.2. Funcționarea sistemului respirator

• Inspirația: aerul este tras în plămâni prin contracția diafragmului și a mușchilor intercostali, care măresc volumul toracic.

• Expirația: diafragmul și mușchii intercostali se relaxează, iar aerul este expulzat din plămâni.

Capitolul 5: Sistemul digestiv

5.1. Componentele sistemului digestiv

Cavitatea bucală

• Dinții: responsabili pentru mestecarea și fragmentarea alimentelor.

  • Incisivi: pentru tăierea alimentelor.

  • Canini: pentru sfâșierea alimentelor.

  • Premolari și molari: pentru măcinarea și zdrobirea alimentelor.

• Limba: ajută la manipularea alimentelor și perceperea gustului.

• Saliva: produsă de glandele salivare, conține enzime (amilaza salivară) care încep digestia carbohidraților.

Esofagul

• Un tub muscular care transportă alimentele mestecate de la gură la stomac prin mișcări peristaltice (contracții musculare involuntare).

Stomacul

• Un sac muscular în care alimentele sunt amestecate cu suc gastric, produs de glandele stomacale.

  • Sucul gastric conține acid clorhidric (HCl) și enzima pepsină, care descompune proteinele.

  • Cardia: valva care separă esofagul de stomac.

  • Pilor: valva care controlează eliberarea conținutului gastric în intestinul subțire.

Intestinul subțire

• Locul principal al digestiei și absorbției nutrienților.

  • Duoden: prima parte a intestinului subțire, unde sunt eliberate sucurile digestive din pancreas și ficat.

  • Jejun și ileon: unde are loc absorbția nutrienților în sânge.

  • Mucoasa intestinului subțire este acoperită cu vili și microvili, care măresc suprafața de absorbție.

Ficatul și vezica biliară

• Ficatul produce bilă, care este depozitată în vezica biliară și eliberată în duoden pentru a ajuta la digestia grăsimilor.

Pancreasul

• Produce enzime digestive (amilază, lipază, tripsină) și bicarbonat, care neutralizează acidul gastric, protejând astfel intestinul subțire.

Intestinul gros

• Rol principal în absorbția apei și formarea fecalelor.

  • Cecum: prima parte, conține apendicele.

  • Colon: partea principală a intestinului gros, unde are loc absorbția apei.

  • Rect și anus: ultimele porțiuni ale tractului digestiv, unde fecalele sunt depozitate și eliminate din corp.

Capitolul 6: Sistemul excretor

6.1. Componentele sistemului excretor

Rinichii

• Organele principale ale sistemului excretor, localizați de o parte și de alta a coloanei vertebrale.

  • Funcția principală: filtrarea sângelui și eliminarea produselor de metabolism sub formă de urină.

  • Structura rinichiului:

    • Cortexul renal: stratul exterior, unde se găsesc nefronii.

    • Medula renală: stratul interior, care conține piramidele renale.

    • Nefronul: unitatea funcțională a rinichiului, responsabilă de filtrarea sângelui și formarea urinei.

      • Componentele nefronului: glomerul, tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal și tub colector.

Ureterele

• Tuburi care transportă urina de la rinichi la vezica urinară.

Vezica urinară

• Un organ muscular care stochează urina până când este eliminată.

Uretra

• Canalul prin care urina este eliminată din vezica urinară în exteriorul corpului.

6.2. Funcționarea sistemului excretor

• Filtrarea: are loc în glomerul, unde plasma sanguină este filtrată și trece în capsula Bowman, formând filtratul glomerular.

• Reabsorbția: în tubii nefronului, apa, glucoza și alte substanțe utile sunt reabsorbite în sânge.

• Secreția: substanțele toxice și ionii în exces sunt eliminate în tubii nefronului.

• Formarea urinei: produsul final este urina, care conține uree, acid uric, creatinină și alte deșeuri.

Capitolul 7: Sistemul reproducător

7.1. Sistemul reproducător masculin

Testiculele

• Produc spermatozoizi și hormonul testosteron.

• Tubii seminiferi: locul unde se dezvoltă spermatozoizii.

Calea spermatică

• Epididimul: unde spermatozoizii se maturizează.

• Canalul deferent: transportă spermatozoizii maturi către uretră.

• Uretra: canalul prin care spermatozoizii și urina sunt eliminate din corp.

Glandele anexe

• Prostata și veziculele seminale: produc lichidul seminal, care hrănește și transportă spermatozoizii.

7.2. Sistemul reproducător feminin

Ovarele

• Produc ovule și hormonii estrogen și progesteron.

• Ovulația: eliberarea unui ovul matur din ovar.

Trompele uterine

• Transportă ovulul de la ovar la uter.

• Locul unde are loc fecundația, unirea ovulului cu un spermatozoid.

Uterul

• Locul unde se dezvoltă embrionul și fătul.

• Mucoasa uterină (endometrul) se îngroașă în timpul ciclului menstrual pentru a permite implantarea embrionului.

Vaginul

• Canalul prin care sperma ajunge la uter și prin care are loc nașterea naturală.

7.3. Fecundația și dezvoltarea embrionară

• Fecundația: unirea unui ovul și a unui spermatozoid, rezultând un zigot.

• Dezvoltarea embrionară: zigotul se divide și se transformă în embrion, care se implantează în uter. Dezvoltarea continuă până la formarea unui făt complet dezvoltat.

Capitolul 8: Sistemul imunitar

8.1. Tipuri de imunitate

Imunitatea înnăscută

• Este prezentă la naștere și reprezintă prima linie de apărare împotriva agenților patogeni.

  • Include barierele fizice (ex: pielea), barierele chimice (ex: acidul din stomac) și celulele imunitare care atacă direct agenții patogeni.

Imunitatea dobândită

• Se dezvoltă după expunerea la un agent patogen sau la un vaccin.

  • Limfocitele B: produc anticorpi care neutralizează agenții patogeni.

  • Limfocitele T: distrug celulele infectate.

8.2. Celulele sistemului imunitar

Leucocitele (globulele albe)

• Neutrofilele: atacă și distrug bacteriile și alte microorganisme.

• Monocitele: se transformă în macrofage care fagocitează (înghit) agenții patogeni.

• Limfocitele:

  • Limfocitele T: atacă direct celulele infectate și coordonează răspunsul imun.

  • Limfocitele B: produc anticorpi care se leagă de patogeni și îi neutralizează.

8.3. Vaccinurile

• Vaccinurile stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva unui agent patogen specific, oferind imunitate împotriva acelui patogen.

​

​